VIS DE VARA

Imi lipsesc noptile de vara. Cele cu luna plina, in care incep din senin furtuni, in care fulgera scurt, si ropotele de ploaie se confunda cu zgomotele dragostei... Imi lipseste atingerea parfumata a ploii, si mirosul de drum, de praf, de padure ridicat in aer... Imi lipseste analogia furtunii cu dragostea fizica... preludiul din primele picaturi, dorinta de a primi mai mult, nerabdarea si anticiparea fiecrui strop ce va urma... nebunia din mijlocul furtunii, miscari bruste, fara ritm, fara noima, stropi de ploaie, sacadati, scaldanad piele uda si fierbinte, umezeala de pe buze, de pe maini... taria cu care se rup norii, si tunetele ca mii de orgasme, framantari si atingeri animalice, intre cer si pamant... si apoi scaderea in intensitate, insotita de senzatia de leneveala de dupa... incet, din ce in ce mai incet... pana cand, si utima lacrima de ploaie se topeste... si dispare...
Imi lipsesc noptile vii, cu parfum de tei, cu liniste mormantala, doar cu sunetul respiratiei, cu vise umezite de fantezii...
Imi lipseste vara, subintelesul ei senzual, incarcatura electrica din orice picatura de roua, sau de ploaie... Iarba cu parfum de munte... Varfurile copacilor proiectati pe cerul albastru... Norii pufosi, si albi si stralucitori...
Imi lipsesc drumurile, si povestile lor... si toate emotiile traite cu intensitatea unui uragan intre doua puncte necunoscute pe harta...
Vreau sa fie vara din nou... Mi-e dor...
A.