ALTCINEVA

Cateodata ma cuprinde salbaticia, simt ca am gheare in varful degetelor, si par a avea puterea sa rup cu dintii din toti si toate. Ca o stare de betie crunta, in care nu te mai recunosti, dar din care iti vei aduce aminte tot... tot... tot. Gust de sange intre buze. Asa ma simt. In starea asta imi pun la indoiala cele mai elementare norme de bun simt, cei sapte ani de acasa, bunatatea... Mai ales bunatatea. Ma simt ca si cum tot ceea ce traiesc se transforma intr-un suvoi de ganduri intunecate, si nu-mi doresc decat sa scrijelesc cu gheare de animal in carne vie... Sa rup. Sa musc... Nu stiu daca e de inteles. Strig dinauntrul meu... as vrea sa nu mai fiu asa... as vrea sa nu mai am sentimentele astea. Si pe urma, se iveste cate ceva, care declanseaza animalul din mine...

Cu teama,
A.

Pui de om...

Ce vei fi ingeras, cand vei fi mare? Ce-ti rezerva destinul? Ce de sperante si de dorinte sunt in mine cand te privesc... Si ce de intrebari iti licaresc in ochi atunci cand imi intorci privirea... Ingere mic, tot ceea ce stiu, tot ceea ce sunt, a fost o pregatire pentru a te avea pe tine. Nimic altceva. Sunt cuvinte mari, si ca orice cuvinte mari, pot parea false si lipsite de adevaratul lor sens... dar tot ce imi doresc e fericirea ta, e sa iubesti si sa fii iubit, sa nu te zbati in viata si sa stii sa treci cu tarie si mandrie, peste orice incercare iti va fi rezervata. Dormi, mami drag, dormi caci visele tale de acum, sunt pe cale sa se implineasca, sa creasca odata cu tine, si sa fie, tot atatea povesti despre un pui de om fericit...

Cu infinita dragoste,
A.

...

Ma doare tara mea, si faptul ca pustiul mic din patut, va trebui sa traiasca in ea. Mi-e scarba de ceea ce s-a inteles prin libertate, prin democratie, prin republica si stat de drept. Mi se par cuvinte mari... cu sens mic in romaneste. Nu mai am nici macar puterea sa ma revolt foarte tare. Pentru ca, uhhh pentru ca in principiu meritam sa fim condusi de cei care ne conduc. Pentru ca schimbam merele pe mere padurete, pentru ca suntem niste animalute tampe, conduse magistral de dresorul de la circ impreuna cu biciul lui stralucitor. Ca si cum, faptul ca straluceste l-ar face sa doara mai putin... Incerc sa-mi cer, in gand, scuze fata de copilul meu, pentru raul pe care i l-am facut noi ca popor, ca natie. Dar nu e de ajuns. Sacha, ca si sute de alti pusti de varsta lui, n-au de ce sa ne ierte. Nu meritam, si sincer, n-o sa-l invat sa fie tolerant. Pentru ca toleranta duce la autosuficienta, la liniste si la ascultarea dobitoceasca de biciul stralucitor.
Mi-e greu sa spun asta. Tare greu, si n-am crezut ca voi ajunge vreodata sa o spun... dar, daca se termina criza plec. Imi iau pustiul, imi iau barbatul... si ma duc sa-i dau o sansa sa fie ceva- canadian, neo-zeelandez, australian... orice numai dobitoc vrajit de bici nu...

Cu amaraciune si sila...
A.

Mi-ar fi placut sa fi scris eu poezia asta-dar... jos palaria domnule Kipling

If
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!

Cu admiratie,
A.

Intrebari...

Sacha: "E mare lumea mami?"
Mami: "Mare, mare bebe."
Sacha: "Cat de mare mami?"
Mami: "Mare mami, la fel de mare ca dragostea mea pentru tine"
Sacha: "Atunici inseamna ca nu incape in gandurile mele?"
Mami: "Incape bebe... in gandurile noastre incape universul intreg..."

Sacha: "Cat inseamna univers?"
Mami: " Cat toata apa pe care au plouat-o norii vreodata... cat toate bataile inimilor oamenilor... cat toata linistea din padure..."
Sacha: "Lumea face parte din univers?"
Mami: "Da."
Sacha: "Atunci inseamna ca lumea e un univers mai mic?"

Sacha: "De ce ploua mami?"
Mami: "Pentru ca ploaia hraneste toate fiintele vii..."
Sacha: "Adica pot sa deschid gura si sa ma hranesc cu ploaie?"
Mami: "Ai putea... doar ca ai ramane tot Sacha mititel..."

Amintiri

M-am trezit batatorind amintiri... ca pe niste drumuri, de mult uitate, care se redescopera in sufletul meu, si in mintea mea... cu fiecare pas pe care il fac catre ele. M-am trezit urcand poteci de ganduri, fara sa ma uit in jos, fara sa constientizez prapastia de langa ele. Oare unde duc? La pierderea linistii? La innegurarea limpezimii de acum? Sau doar la nevoia mea de baza de a fi acea persoana care sunt? La strigatul pe care il simt adormit in mine... Nu e bine ca traiesc amintirile ca pe niste drumetii. Nu e bine ca sufletul meu le percepe ca pe o parte din munti, din cer si din ploaie... Nu e bine ca s-a intors leit-motivul vietii mele, picaturile mici si netede care tind sa se prefaca in biciuiri de furtuna... Mi-am gasit drumul catre liniste, catre divinitate, catre absolut... si cu toate astea, ma intorc, ma uit in spate, ma astept la vreun bolovan trecut sa se apropie iar de poteca mea... Nu-mi parasesc drumul... dar nici nu am puterea sa nu ma mai uit la potecile paralele din cand in cand... nu am puterea sa nu ma inchipui acolo, mai degraba decat aici...
A.

Happy birthday to me...

Am 28 de ani si ma simt ca la 15... As juca fati-ascunselea prin parc, as chiuli de la scoala (de care mi-e un dor de-mi vine sa plang) ca sa ma duc cu gasca intr-un bar murdar, sa bem ceai si sa lesinam razand. Am 28 de ani si ma simt ca la 18... As pleca in tabara la mare, sa raman fara bani la mijlocul vacantei, sa adorm pe plaja si sa simt miros sarat de alge si scoici... Am 28 de ani si ma simt ca la 20... As privi in ochi albastri si as vedea dragoste, si foame in ei... Am 28 de ani si par a ma simti ca la toate varstele de adolescent, copil si om de pana acum, numai de 28 de ani nu ma prea simt... Nu sunt serioasa, nu sunt matura, nu sunt inteleapta... pai si atunci cand o sa cresc mare? Sincer? N-are nici o importanta. Nici nu vreau sa fiu mare. Imi place sa am 5, 15, 18 sau 20 de ani. Nu vreau sa am 28 de ani niciodata. Nici macar la 28 de ani...
A.

No name

Ma pierd in cuvinte, in imagini, in amitiri ale unor lururi care nu mi s-au intamplat niciodata... Nu reusesc sa-mi pastrez coerenta, sa ma detasez de mine, intr-atat incat sa vad unde sunt, cine sunt, cat mai am pana ajung undeva... Sunt doar rupta de toata realitatea vietii pe care imi inchipui ca o traiesc. Inertie... Cam asta e cuvantul care ma caracterizeaza, daca stau sa ma analizez. Imi alcatuiesc existenta din umbrele unor lucruri pe care le-am vrut odata, ma incordez sa nu-mi dau singura de stire ca nu sunt nici unde as fi vrut, si nici cine as fi vrut. Si atunci, inaintez din inertie, fara sa ma gandesc prea profund la nimic, de teama, ca voi cadea in realitate. Nu simt tristete. Nu simt fericire, ci doar o stare perpetua de inertie a sentimentelor, a gandurilor, care se incapataneaza sa continue sa vrea sa ajunga undeva, sa devina ceva... cat de bine ar fi daca as intelege si eu unde... si ce... Mai conteaza? Mai are vreo importanta? Oare cate suflete se chinuie in plasa asta de paianjen ca si mine? Oare cate alte fiinte se ghideaza numai dupa nevoia de a nu vedea mai departe de clipa urmatoare? Si asta numai pentru ca in spatele urmatoarei clipe e un hau infiorator...
A.