Amintiri

M-am trezit batatorind amintiri... ca pe niste drumuri, de mult uitate, care se redescopera in sufletul meu, si in mintea mea... cu fiecare pas pe care il fac catre ele. M-am trezit urcand poteci de ganduri, fara sa ma uit in jos, fara sa constientizez prapastia de langa ele. Oare unde duc? La pierderea linistii? La innegurarea limpezimii de acum? Sau doar la nevoia mea de baza de a fi acea persoana care sunt? La strigatul pe care il simt adormit in mine... Nu e bine ca traiesc amintirile ca pe niste drumetii. Nu e bine ca sufletul meu le percepe ca pe o parte din munti, din cer si din ploaie... Nu e bine ca s-a intors leit-motivul vietii mele, picaturile mici si netede care tind sa se prefaca in biciuiri de furtuna... Mi-am gasit drumul catre liniste, catre divinitate, catre absolut... si cu toate astea, ma intorc, ma uit in spate, ma astept la vreun bolovan trecut sa se apropie iar de poteca mea... Nu-mi parasesc drumul... dar nici nu am puterea sa nu ma mai uit la potecile paralele din cand in cand... nu am puterea sa nu ma inchipui acolo, mai degraba decat aici...
A.