A scultam aseara o discutie despre Prison Break. Inainte sa vad pentru prima oara serialul acesta, aveam momente in care ma enervam profund pentru ca nu reuseam sa gasesc sub nici o forma un film, oricare ar fi fost el, la care sa ma uit, fara sa prevad sfarsitul. Cand am vazut primul episod din Prison Break, mi-am dat seama pe loc, nu numai de faptul ca voi fi dependenta de el, ci si ca dorinta mea s-a implinit, poate inzecit. Pentru ca, serialul asta, e facut in asa fel incat, nu numai ca n-ai nici cea mai vaga idee cum se va termina. Nu poti nici macar sa prevezi urmatoarele doua miscari, urmatorul dialog... Sunt dependenta de Prison Break. Si ca mine, probabil alte sute de mii. E genul de lucru care nu vrei sa se termine. Sub nici o forma. Genul de lucru pentru care, trebuie sa-ti inchipui (si sa te chinui rau cand faci lucrul asta) viata de dupa. Eu nu-mi pot imagina viata de dupa Prison Break. In pauzele dintre sezoane, revad episod dupa episod, ca un drogat care are nevoie de doza. Daca apare un zvon, cum ca nu se va mai continua, ma panichez si nu-mi place senzatia pe care o traiesc. Cum adica? Fara Prison Break? Pai nu merge. Nu vreau.
Mai grav e, ca e genul de serial, care te tine in fata ecranului cu orele. De fapt nu stiu daca e "genul". Si asta pentru ca n-am intalnit inca un altul care sa aiba un asemenea efect asupra mea. Desi, am trecut prin epoca "de aur" a HBO-ului. Atunci cad vedeam 4 filme pe zi, fara pauza, fara sa respir. Insa niciodata nu am uitat sa mananc. Nu m-a deranjat ca trebuia sa plec undeva. Nu m-a stresat gandul ca imparteam televizorul cu devoratorii de meciuri. Toate aceste lucruri, insa, le-am simtit odata cu primul episod din serialul asta. Am vazut prima serie noaptea, episod dupa episod, cu un pachet de tigari si o sticla de apa. Iar a doua zi, la munca, am incercat din rasputeri sa raman treaza, si m-am enervat profund ca nu se mai termina ziua. Nu ma puteam gandi decat la ecranul din fata mea, la povestea incredibila, despre conspiratii mult peste imaginatia si puterea de intelegere a unor oameni normali, la conjuncturi si posibile deznodaminte. Am intrat in casa, la sfarsitul zilei, am mormait "Buna ziua" si am trecut pe langa cei din jurul meu fara sa spun doua vorbe. Am continuat sa-l vad in acelas fel, pana cand am terminat de devorat primele doua serii. Apoi, am tremurat de disperare, in asteptarea celei de a treia. Am terminat-o si pe aceea in doua zile. A inceput cea de-a patra. N-am reusit sa fac rost de ea, si sunt in sevraj. Singurul gand care ma tine cat de cat normala, cand e vorba de serialul asta e ca urmeaza inca un episod... si inca unul... si inca unul. Si doamne fereste sa nu faca astia macar si seria a cincea...
Cu stima pentru geniul din spatele conceptului,
A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu