SUFLETE RATACITE IN TOAMNA

Sunt din nou la munca, si bineinteles ca sunt imbufnata si suparata, ca a trecut week-end-ul. Ala mic, meschin, si care s-a terminat ca si cum ar fi avut numai vreo 6-7 ore. A fost o experienta uluitoare. Dar atat de scurta, incat amintirile par acum tare departe. Ca si cum s-ar fi intamplat acum ani de zile... Si totusi... amintiri atat de vii, de pregnante, ca toamna plina de rosu, de galben, de verde, de albastru pur... Amintiri din care poti trai ani de zile, cu care iti poti incarca bateriile, de cate ori ajungi la saturatie de toata forfota si nebunia griului din viata.
Drum printre paduri, printre munti, drum bun... asa cum in Romania rar se intampla sa gasesti. Ruine de cetati pe varfuri de deal, pastrand in ele aerul de poveste veche si mirosul de armura si de cavaler, chiar daca acum, doar cateii mai strajuiesc zidurile din vechime...
Cer albastru si adiere de vant, cu puf de gutui si frunze uscate infiorand orizonturi.
Mana peste mana, dragoste profunda si linistita, si zambete pline de suflet.
Somn adanc, odihnitor, cu capul pe mana ta...
Liniste de cetate veche, in mijlocul ropotului de oras, catedrale seculare, pline de praf si de rece, cu vitralii, ca suflete de inger...
Si iarasi copaci, si vant, si cer albastru, si nori pufosi si stralucitori... noapte adanca, fara zgomot, in care te pierzi... si devii anonim.
Stii ca te iubesc ca o nebuna nu? Si stii ca in asemenea momente, atunci cand e liniste in noi, si ne bucuram de tot ce se iveste in jurul nostru, de fiecare strop de soare, de fiecare caramida si piatra in care ne vedem reflectate pasiunile, in care ne citim tara, ma copleseste sentimentul acela adanc, ca vreau sa se opreasca timpul in loc, ca vreau sa nu dam drumul ingemanarii mainilor, ingemanarii sufletelor...
A ramas numai caldura dintre noi. Tot restul s-a prefacut in amintiri, si in fotografii, si in trecut...
Nu-ti pare rau ca franturi din astfel de prezenturi nu se prelungesc pana la infinit?

Cu dragoste,
A.