Dark

Rugaciune muta, spre cerul din care picura venin... Soapte adanci, purtand cu ele si ultima raza de lumina, lasand in urma, doar alb de doliu si ninsoare profunda... Nu sunt voci care sa strige amarul, nu sunt priviri din care sa picure mania, nu sunt urechi care sa auda vaietul... Doar liniste mata, si fara noima, ridicata parca din adancimea apelor tulburi... Nu sunt culori, nu sunt zambete, nu sunt adieri de vant... nu e nimic. Gol... pustiu, umbre de sare... Toate se sfarsesc undeva. Doar ca nimeni nu-ti spune ca sfarsitul s-ar putea sa fie etern. Sa nu se mai termine. Sa n-aiba inceput si nici final. Si atunci cand te trezesti traind un sfarsit fara sfarsit, te intrebi la ce bun... Nimic din ceea ce ai sperat si ti-ai dorit n-a prins forma, nimeni nu e in spatele tau sa te legene atunci cand vrei sa fii copil, sa te mangaie atunci cand vrei sa dormi imbratisata, sa te sarute atunci cand iti doresti pasiune nestavilita... Numai liniste, liniste ca intr-o padure inaintea furtunii... doar ca furtuna nu mai prinde contur, nu se mai naste, si ramai asteptand cu disperare un sunet, un fosnet, o umbra... Urme de unghii inclestate in palme, urlet mut si surd, fara noima, durere brusca si terifianta... NIMIC... gol, spatiu, si prea multa liniste... mult prea multa...
Doare...
A.