CETATEA FERMECATA

Mi-e dor de Sighisoara... Dor ca de cerul innorat, deasupra Bucegilor, ca de promisiunea de furtuna, ca de primul strop de ploaie pe pielea infierbantata...
Mi-e dor de strazile inguste si pietruite acum sute de ani, de zidurile cu parfum de istorie, de cladirile ingemanate una intr-alta, de refuzul orasului de a se preda timpului nostru...
Mi-e dor de zgomotele care se aud, si de zgomotele pe care mi le inchipui pe strazile Sighisoarei. De tropotul de cai la calesti, de scrasnetul fierului pe fier din ateliere, de zarva neintrerupta a negustorilor strigandu-si marfa in limbi gotice...
Mi-e dor de scarile scartainde ale Turnului cu Ceas, promitand la capatul drumului o poveste nesfarsita deasupra dealurilor dulci... Mi-e dor de sunetul Ceasului din Turn, de statuetele care se misca, de mecanismul monoton vazut prin gemulet, de distantele in sute si mii de kilometri pana la Helsinki si New York si Odessa si Polul Sud...
Imi lipseste imaginea scarii acoperite, parfumul greu de drum si praf si vechime, si inimitabila umbra alungita a catedralei.
Mi-e dor de senzatia de a ridica ochii si de a nu fi in stare sa cuprind, in orizontul privirii toata maretia formelor taiate abrupt ale bisericii...
Fiecare por al fiintei mele urla ca vrea sa fie in Cetatea Fermecata. Plang incet, inauntrul meu, de dor negru si dur, dupa orasul tuturor povestilor...
Imi doresc apropierea ametitoare de poarta veche, de scarile de piatra, de turnurile luminate noaptea, de felinarele linistite, de florile catarate pe ziduri, pe tigle...
Imi e DOR de Sighisoara, DOR de-mi tipa sufletul...
Cu neasemuita stima, pentru Cetatea Fermecata,
A.