Cel mai greu lucru pe care il poate face un Berbec

As putea avea o viata foarte ordonata. As putea fi omul fericit, implinit, pe care il visez cateodata locuind singur. As putea... Dar asta ar insemna sa las deoparte haosul...

De fapt, prefer haosul. Prefer bogatia din sufletul meu, aglomeratia din casa mica, traiul la gramada si prietenii lor calcandu-i pe bataturi pe prietenii mei, bunicile agasante, pisica care se suie pe toate hainele, randul la baie, nesuferitul de frati-miu lasand mancarea pe masa, celalalt nesuferit de frate venind prea rar, si stand prea putin. Iubesc sa fie dezordine si sa fiu certata pentru ea, desi am trecut de mult de varsta la care sa ma mai certe cineva, iubesc sa nu-mi gasesc hainele dimineata, cand ma dau jos din pat, pentru ca s-au amestecat cu hainele lui.

Ii iubesc pe ai mei care incearca sa tina in frau toata aceasta nebunie, ca si cum noi am mai avea 3 ani, iubesc sentimentul de a ma uita prin geamul de la bucatarie, cum ploua pe asfaltul din curte, cum apa se scurge pe geamuri, in timp ce eu imi savurez tigarea, simtindu-l pe tata in spatele meu, incercand sa ma chinuie, sa ma ciupeasca, si asteptand sa ma supar putin...

Imi iubesc familia cu un sentiment fanatic, care nu ma lasa sa plec nicaieri.

Muncesc cu disperare, asteptand doar clipa in care voi fi din nou invaluita in nebunia aceea binecuvantata, a casei pline, in care miroase a mancare gatita, mancare adevarata (nu diete fitoase si frunze stranse in blouri minuscule, ci ciorbe cu gust si mancaruri care satura si trupul si sufletul) si miroase a dragoste.

Cand e casa goala, parca sufletul meu e gol si el, si nu-mi gasesc locul. Nu sunt eu. Pentru ca eu Berbecul pot sa recunosc, ca cel mai greu lucru pe care l-as putea face vreodata, ar fi sa fiu singura...

Cu stima,

A.